Sankt-Antonius-Kapelle, Dominikanergasse 5,
86150 Augsburg , Bundesrepublik Deutschland Tel. +49 (0)157 838 497 69, info@parohia-augsburg.de
|
|
|
Părintele Ciprian la împlinirea vârstei de 39 de ani; Februarie 2017
Intrarea Domnului în Ierusalim; 9 aprilie 2017, Sf.Liturghie cu sfințirea ramurilor de salcie
Prohodul Domnului;Vineri 14 aprilie 2017
În noaptea Sfintei învieri (15 aprilie 2017 )ne-am adunat cu toții să sărbătorim vița, căci "cu moartea pe moarte călcând" Iisus ne-a dăruit viată tuturor...
Și în acest an ne-am bucurat să putem participa la slujba Învierii întro încăpere mai spațioasă și o atmosferă plină de lumină. Acest fapt s-a datorat bunăvointei comitetului parohial al bisericii catolice Don Bosco, care ne-a pus la dispoziție biserica. După slujba Învierii, s-a continuat cu Sfânta Liturghie.
Hramul bisericii Don Bosco; Duminică 18 iunie 2017
Corul de copii al parohiei noastre a oferit un mic spectacol cu cântece populare românești
Ca în fiecare an, de sărbătoarea Sf.Arhidiacon Ștefan, parohia noastră își sărbătorește hramul. În anul acesta Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Serafim înconjurat de un sobor de preoți.
Credincioșii, în număr tot mai mare , s-au bucurat de slujba arhierească care a fost săvârșita în biserica catolică Don Bosco, pusă la dispoziția noastră, cu drag, de frații catolici, unii dinte ei fiind prezenți la Sf.Liturghie,la invitația Pr.Ciprian.
Din partea oficialităților române a fost prezent domnul consul Dorel Șchiopu de la Consulatul General al României din München.
diashow
Apostolul și Sfânta Evanghelie au fost citite atât în limba româna cât și în limba germană.
În cuvântul de învățătură, IPS Serafim, ne-a vorbit despre taina Nașteri Donmului. Prin post și rugăciune creștem în iubire, și Iisus este în inima noastră. Nu-l putem avea pe Christos în inima, dacă nu putem ierta și iubi, chiar și pe vrăjmașii noștri. Amintindu-l pe Sf.Augustin care spune: Iubește și fă ce vrei, ne tălmăcește că cel ce iubește nu face rău, și are pace în suflet. Înaltpreasfinția Sa ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții.
După slujbă, toți cei invitați ne-am întâlnit în sala parohială a bisericii Don Bosco, pentru a sărbătorii împreună evenimentul cu cânt și joc și nu în ultimul rând cu bucate alese. Bineințeles nu au lipsit sarmalele. După ce IPS Serafim a binecuvântat mâncarea și după ce s-a servit supa, copiii parohiei au prezentat un mic program artistic. Corul de copii "Clopotei" al parohiei condus de Necolae Luca, a încântat auditoriul cu colinde și cântece patriotice. Bucuros, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat și le-a dăruit fiecăruia câte o iconița. A urmat apoi ansamblul "Hora Augsburg" care a prezentat un scurt program de dansuri.
Inedit a fost pentru toții colindul cu care Înaltpreasfințitul împreuna cu diaconul Dumitru, Pr.Ciprian, Pr.Catalin și Pr.Ioan ne-au colindat.
diashow
|
|