Sankt-Antonius-Kapelle, Dominikanergasse 5, 86150 Augsburg , Bundesrepublik Deutschland Tel. +49 (0)157 838 497 69, info@parohia-augsburg.de
 

Anul 2023

Calea mântuirii pe care ne-o arată Hristos necesită purtarea crucii și supunera noastră totală voinței lui Dumnezeu: "Dacă voiește cineva să vina după mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze."(Marcu 8,34)

Apostolia~ Nr.169~ Aprilie 2022; "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii"(Ioan 1,29)- Viorel, Ștefănescu, Paris

Joia Mare,13 Aprilie 2023. În biserica Don Bosco din Augsburg s-a săvârșit, în prezența unui număr mare de credincioși, Denia celor 12 Evanghelii, slujba la care s-au citit 12 pericope din Evanghelie, pericope în care cei patru Evangheliști au descris ultimele cesuri din viața Mântuitorului-învățăturile, trădarea, suferințele și moartea Lui pe cruce.

Ca mai apoi a doua zi, în Vinera Mare să-L ducem la groapă și să-L plângem prin slujirea Deniei Prohodului Domnului. După cântarea celor 3 stări, Epitaful, care reprezintă Mormântul Domnului, este purtat prin biserică, după posibilitate se înconjoară biserica, și în final depus pe altar, unde v-a sta până la Înviere.

Noaptea de Înviere.

    " Veniți de luați Lumina!"

După împărțirea luminii s-a slujit slujba Învierii prin cântări de laudă și imnuri de slăvire.

"Ziua Învierii! Să ne luminăm, popoare, Paștile Domnului, Paștile!
Că din moarte la viața și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cântăm cântare de biruință. Hristos a înviat din morți!"
Din prima cântare a Canonului Învierii

La finalui slujbei Învierii, Părintele Ciprian a sfințit bucatele pe care credincioșii le-au adus în fața altarului.
După slujba Utreniei s-a săvârșit Sfânta Liturghie la care s-au împărtășit mulți adulți și copii.

    Christos a înviat din morți
    cu moartea pe moarte călcând
    și celor din morminte viața dăruindu-le.

Vecernie cu Litie; Sâmbată 20 mai în ajunul sărbătorii Sf. Împărați Constantin și Elena a avut loc slujba Vecerniei cu Litie urmată de slujba de priveghere.

    Sărbătoarea Cinzecimii sau Rusaliile, este sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, care acum 2000 de ani a coborât peste Apostoli, și care coboară și astăzi peste noi în fiecare Sfânta Liturghie. În prezența unui număr mare de credincioși Pr.Ciprian ajutat de diaconul Constantin au săvârșit Sf.Liturghie urmată de slujba plecării genuchilor.
    De la Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos până la Rusalii nu se fac îngenunchieri în biserică. După Cinzecime începe perioada Octoihului când se îngenuchieaza din nou.

Hramul de vară
Primiți colina ?


Pe data de 17 decembrie am avut bucuria, ca și în anii trecuți, să primim grupul de colindători din Caransebeș. Cântăreții au fost prezenți, alături de cor la strană, dând răspunsul la Sf.Liturghie.
Împreună cu Pr.Ciprian la Sf.Liturghi au slujit Pr.Constantin Chira și Diaconul Cătălin din Carnsebeș.
Spre finalul slujbei, în timp ce Pr.Constantin Chira împărtășea credincioșii, grupul de colindători ne-a vestit marea bucurie a nașterii Mântuitorului nostru. Am avut astfel ocazia de a asculta pe lânga colindele cunoscute și unele mai puțin cunoscute.
Deasemenea grupul a mai fost prezent și în alte parohii la Sf.Liturguie, iar mulți dintre credincioși i-au primit și pe la casele lor.
Le mulțumim și îi mai așteptăm și la anul.

Sf. Maslu și grupul coral ETHEROS



În data de 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sf.Apostol Andrei, la biserica Don Bosco a avut loc Sfântul Maslu la care au celebrat opt preoți. După Maslu grupul coral ETHEROS a cântat câteva colinde. Cei prezenți au multumit grupului, lăsând câteo mică donație. La final Părinții au binecuvântat credincioșii miruindui.

Sf.Liturghie de Hram

Și anul acesta am avut bucuria de a participa cu rugăciune și cânt la Sf.Liturghie Arhierească care a fost slujită de IPS Mitropolit Serafim. Invitați, de Pr.Ciprian, împreuna să slujeasca la altar au fost Pr.Protosingel Ghelasie, Pr.Sebastian Suciu și Pr.Constntin Chira.
Cu aceasta ocazie IPS Serafim a hirotonit pe tânărul teolog, Marius Bunduc, întru Diacon pentru parohia noastra din Augsburg.
În prima parte a Liturghiei,dupa cum este orâduiala, Marius a fost făcut Citeț apoi tus întru Ipodiacon. După ce au fost sfințite Darurile a avut loc hirotonirea lui întru Diacon.
IPS Serafim a ținut un cuvânt de învătătură după care a făcut o rugăciune de binecuvântare la sfârșit de an.

Îi dorim proaspătului Diacon ca Harul Domnului să-l binecuvânteze cu darul slujirii la Altar în dragoste și smerenie față de Domnul și față de credincioși. La multi ani!



    De ziua sărbătorii Sfântului Întai Mucenic și Arhidiacon Ștefan, hramul parohiei noastre, Pr.Ciprian a slujit la biserica Don Bosco Sf.Liturghie împreună
    cu Pr. Constantin Chira și cu proaspătul Diacon Marius Bunduc.
    Cuvântul de învățătură l-a ținut Pr.Constantin care ne-a îndemnat la dragostea și credința în Hristos, avândul ca exemplul pe Sf.Ștefan. În ziua de astăzi, Iisus, nu ne cere să murim pentru El, ne cere însa să avem curajul a ne mărturisi credința, să participăm duminica la Sf.Liturghie și să nu încetăm a ne ruga Lui.